Ultim apel

Sunt un copil cu minte de adult – aș fuma pentru Crăciun și aș iubi pentru zîmbetele voastre, pentru că cald e doar atunci cînd noi trei visăm pe un peron în apus de decembrie, iar frig… frig e mereu, fără voi în vagonul meu.

Și voi pune ceainicul la foc mic în apartamentul gol, și stînd pe vîrfuri voi îngîna privind în vizorul prafuit, așteptînd să absorb fericirea vorbei voastre. Iar apoi voi vărsa apa fierbinte pînă la extaz, și voi usca lingurele de miere pe care le-aș fi pus în ceșcuțele noastre de porțelan, ca să ne îndulcim amintirea, și voi închide ușa.

Pentru că voi nu sunțeți aici. Iar vaporul nostru pleacă, și eu stau înghețată în port – sură, m-aș desena dacă aș fi pictor – și tremur ritmat sub frecvența fețelor straine îmbrăcate în minciuni severe, ce-mi strigă prin conștient despre pierderea a trei pasageri, parametri fizici: copii în zdrențe de vis strălucitor și dezfigurat, ușor de recunoscut prin obiceiul de a zîmbi vag în insomnie.

…

Ce s-a întîmplat cu noi?

Memorii către Albastru

 

Albastrule,

Am căzut.

Sper doar că ai auzit de căderi treptate în masă și că nu sunt singura entitate destul de deziluzionată ca să le cuprindă atunci cînd le pleacă sufletele de acasă într-un act de rebeliune revoltătoare, aruncînd amintiri în gloanțe peste geam.

Țin în mine toată metamorfoza paranoică a unor secrete dezvăluite interpretatorilor greșiti, și sunt furată de noapte cu greutatea poveștilor nescrise și a zîmbetelor nocive din capătul ieftin și nesigur al silogismelor uzate. Suntem cu toții pe aceeași frecvență hipnotică, dublurile aceluiași circ sinistru și catastrofele unor comunicări nesatisfăcătoare, și, Albastrule, vrem să ne facem auziți și salvați, deși ne-am rătăcit, și toată ceața unui noiembrie plin de vid și criminal ne hrănește cu absurdul sufletului, iar noi îi înhațăm mîna și îi consumăm căldura pe picioarele dezgolite.

Asocierea omului cu un prădător e un mit atunci cînd porți lentile de știutor – suntem jalnici prin definiție, flămînzi pentru cer și apă sărată și prizonieri ai celei dintîi judecăți, care ne spunea că fiecare e unic, deși într-un autobus supraglomerat sunt zeci, Albastrule, zeci de carcase cu chip de om și inimi goale, cu același început și cu o minciună care se coboară să îi sărute pe frunțile transpirate după fiecare asfințit arzînd și să le cînte că, dragă, va fi bine, iar apoi să facă dragoste cu amintirea tremurîndă a unei trăiri inocente. Fiecare dimineață e prima notă a funebrului de după-amiază și a disperării din ultima cafea din programul obsesiv și bolnav, iar noi suntem pictați în esența lui, plutind în neantul așteptării știrii din încheierea euforică a piesei, de la un necunoscut nemotivat, și destul de nebun ca să-și împartă fărîma de magie de la reduceri cu noi, însă nu mai știm că și autorul, sau autoarea, pentru că în durerea afirmării mulți otrăvesc ironia sexismului, a plîns bucuria pe coală pentru un somn liniștit și o încuviițare din cap, fiind o jucărie de metal stricată și rece, din moment ce în lipsa de flacără, caloriferile și inimele mor a opta oară în aceeași iarnă, iarnă a bocetului nostru pe umeri nepăsători și grăbiți, iarnă a caselor bătute de steaua unui zero – zero la mijloc de axă numerică, necunoscut, da, recunosc, dar fără putere și cuvînt.

Zero care poate fi împins.

Zero care nu va cere mai mult decît căldură ca să alunece spre minus unul din cimitir.

Ne-am izbit cu toții înainte de a putea simți țărîna între degete și soarele pe umeri, și acum nu strigăm decît pentru a isca vîntul care ne-ar lua de mijloc cu el spre bine, și nu vom asculta pe nimeni, oh, nu, Albastrule, pentru că zeroul ar cădea ca să fie pozitiv.

Și nu numai.

Punct?

Da, punct. Punct pentru că și tu, și eu, suntem zerouri care ar dezlănțui valuri de abis și furtuni cu praf de vise inedite pentru a crede și a aduce sufletele noastre adolescente în prag de bătrînețe pe colțul unei inimi pline și iubitoare, pentru vederea unui viitor primăvăratic, și cît calc pe glacialitatea gresiei scărilor tale, inspirînd cancer de la vecini și privindu-ți ochiul cel albastru, care se inundă, nu-ți voi promite iar nimic, pentru că încă mai cad, cad sub tine.

Niciodată a ta,

 Eu.

_____________________________________________

Asta e tot ceea ce nu v-am putut plînge.

A ieșit, în sfîrșit. Și acum, pot visa și eu colorat.

 

În lumină

Am îndrăznit să împrumut ( fără termen de întoarcere ) această leapșă de la Ting.

Simt că nu mai am forța să ard sau să strălucesc. De fapt, mă inund. Și sunt la fund deja.

1. Ce iti place sa faci atat de mult, incat ai plati pentru asta?
Aș plăti, fără îndoială, pentru destule cuvinte ca să umplu un capitol, două, poate o carte. Litere sunt mereu prea puține, și prea seci.

2. Daca ai afla astazi ca mai ai de trait exact 5 ani, ce ai face incepand de maine?
Aș respira. Aș iubi. Aș inspira. Aș arde. Aș demonstra.

3. Daca ai castiga un milion de euro, ai continua sa faci ce faci acum?
Nu fac nimic (înțelege-mă direct). De fapt, sunt atît de lipsită de foc și inspirație la moment, încît, da, aș continua să fac nimic. Fără remușcări sau scene.

4. Peste 15 ani, ce ai vrea sa scrie pe prima pagina despre tine, in cel mai important ziar din tara? Care ar fi titlul articolului?
“Luptă și arde pentru ceea în ce crede.”

5. Ce vrei sa spuna prietenii tai despre tine la ceremonia ta funerara?
“Îi vom duce amintirea mai departe.”
6. Dar pe piatra ta funerara ce vrei sa scrie despre tine?
“A plecat spre steaua ei albastră. Și acum tăceți.”

7. Cand erai mica ce le raspundeai celor mari la intrebarea: Tu ce vrei sa te faci cand vei fi mare?

Răspunsurile variau, pentru că îmi place să cred că sunt o persoană care se pasionează repede. Am avut tendința să devin stomatolog – un vis chiar, un plan, aș numi-o, însă nu am putut ignora arta. Dacă mi-am dorit cîndva să devin designer, sau model, ca orice fetiță, nu mai știu. Pentru că am vrut să scriu, să scriu despre fiecare dorință a unei entități uitate, despre fiecare dor al unei mări revarsate pe un uscat tremurînd și despre fiecare stea, ce fierbe sombru în insomnia-i plumburie.

Încă mai vreau…
8. Ce ai face daca ai sti absolut sigur, dincolo de orice dubiu, ca este imposibil sa esuezi?
Știu deja, în unele cazuri. În altele, probabil, m-aș afirma. Ca să știe că pot.

9. Ce ai vrea sa le spuna copiii tai nepotilor tai despre tine?
“Dacă ați fi cunoscut-o, nu ați fi putut-o uita.”

10. Daca ai putea acum sa te proiectezi in viitor, in ultima zi a vietii tale si sa iti iei un interviu, care sunt trei intrebari pe care ti le-ai adresa?
“Pentru ce te vor cînta?”

“Ai iubit destul?”

“Mai ai destul dor ca să plîngi?”

Pentru că eu nu mai am.

Vara pleaca,

Dragostea ramane.

Este ultima farama din mine pe care o parasesc aici vara asta, langa o lacrima nou-nascuta, ca sa ii tina de cald pana la dezghet.

Am iubit, am ras, am plans.

Multumesc, Vara mea. Pentru ca existi. Pentru ca ai mai existat o data cu mine.

Cu drag,

Sugar.

One last love, one last breath

Her journey had no point, no, no more, and neither had her quiet and slow steps a longing to follow.

No more fears, no more cold looks of despair, no more effort thrown on painting the meaningless dreams out to them. She was a big girl now. Might do with some aspirations of her own.

But who thought it would end up like this?

There was some dark-humor mystery thrown nonchalantly around that. Humans often used to shrug it off as a joke – for them, their little comfortable lives, so pathetic in ways we won’t give details about, were a whole Universe. Who needed anything more than it?
She was not like them.

She always earned for more, she was a dreamer with a incurable hunger for more than one could achieve. They were all like tiny wounded canaries, thrown to the hard ground, accepting their roads just like that. But not her. She would not kneel to the ground without even trying to break into one short flight, even if it meant to be her last one, to warm up her fallen self.

She couldn’t give up fighting. Fighting for all her great beliefs, seen crazy through foreign eyes. But who gave a damn about what they thought?

And that was how she stood there, all alone – in case you don’t think that the ocean has a beautiful soul, like she did. She also thought of the sun, a little misplaced in the afternoon sky, as of a father of everything, as of a beginning. That was what always brought her here. The beginning.

The water played quietly with her toes, wetting them just like a liquid piece of sky would. It wasn’t long before she gave herself to the whole, the small blue mountains of waves making love to her endings. There were little thunders of rays racing playfully on the molecules of sand she could still see under her extended body. This was one place she could belong to, she thought. One place she could be understood by, one place she could give all of her soul to. One place to love forever, as long as forever would last for the two of them.

She didn’t mind sharing her one affair with the microscopic lives under her. It was their world from the start, and she wouldn’t take over. She’d just blend in, as she had so many times before, and feel along with all of them. After all, that was what the world was really all about. Why be selfish?

It felt awkward to be freed of all the ropes of human society right then. But, after all, she’d never been quite as human as that gray and fogged  crowd, had she? It was not surprising that she was the first one to run away, where no ropes of discipline could reach her, where no tremor of clouds could see her, where no man she loved could hurt her.

And that brought the strong memory of him back to her absent mind, striking more powerfully, now that she was far away, as she would be for far too long from now on. His smell, his gaze, his slow breathing against her porcelain-doll skin – it was all back there, alright, on the edge of her senses. She tried to kill her stupid longing by taking a mouthful of salty water. There was a tingling feeling of burning on her rose-petal lips, going all the way down to her throat. The low sound her body made as the liquid hit the bottom of her stomach reminded her of the endless nights in the dessert, when they’d been together, embraced by the cold wind, and the hunger didn’t matter, because all they needed was each others presence – just being there, feeling him, made her soul go high with excitement.  The overtaking inspirational bruises she felt every single time her mind touched the sensational subject of him was somehow too unwise to take in. Strange things they were, these emotions. Foolishly sickening, they were all you could think of when they stole your grip on reality.

She choked slightly at the bitter taste. It was of no big help.

But it smoothened the pain of losing him. If he loved her, he would have been here with her. He would have stood firmly on her ground, he would have hidden her from the sharp teeth of  the imagination less.

He had not. She was nothing but a lone sailor, with no boat. A moon without a sun, a sky without wavy white pillows of the water vapors. She was no one at the edge of nothing.

And with one last lusting look toward the sun, she emerged between the waves, giving her last pearl of breath to the love she had not understood. To the love greater than the world.

With one curvy movement of the tail that continued smoothly from her abdomen, down to where her white feet had just been, with a green reptile shine to the beauty of it.

Oh, no, they wouldn’t understand.

photo © by Sugarock99.

Pot zbura!

Ghici ce?
Nu-mi mai este dor de mine azi. Sunt aici, la o ceasca de ceai rece, impreuna cu sufletul meu. Si am de gand sa savurez fiecare picatura amara din el si din usoara euforie a revarsarii oceanului peste pervazul meu. Vom asculta cantece ieftine si vom imparti o canapea si un pahar de vin de casa fiert si o dragoste si o noua ploaie!

Am indraznit sa “fur” o leapsa de la Suzie. Sper ca ii este dor de mine in tabara.

Daca eram o luna, as fi fost mai.
Daca eram o zi a saptamanii, as fi fost vineri.
Daca eram o parte a zilei, as fi fost dimineata (in cea mai racoroasa parte a ei).
Daca eram un animal marin, as fi fost steaua de mare. Mai putina miscare, mai multa magie.

Daca eram o directie, as fi fost vest.
Daca eram o virtute, as fi fost increderea.
Daca eram o personalitate istorica, as fi fost Jeanne D’Arc.
Daca eram o planeta, as fi fost Saturn.

Daca eram un lichid, as fi fost whisky.
Daca eram o piatra, as fi fost rubin.
Daca eram o pasare, as fi fost o randunica.
Daca eram o planta, as fi fost laleaua.

Daca eram un tip de vreme, as fi fost o ploaie de vara.
Daca eram un instrument muzical, as fi fost chitara.
Daca eram o emotie, as fi fost atractia usoara.
Daca eram un sunet, as fi fost tunetul.

Daca eram un element, as fi fost apa.
Daca eram un cantec, as fi fost The Fray – You found me.
Daca eram un film, as fi fost Blood and Chocolate.

Daca eram o carte, as fi fost Pride and Prejudice (Jane Austen).
Daca eram un personaj de fictiune, as fi fost Darcy (din Pride and Prejudice).
Daca eram un fel de mancare, as fi fost prajitura cu fructe de padure.
Daca eram un oras, as fi fost unul care nu doarme niciodata.

Daca eram un gust, as fi fost dulce-acru.
Daca eram o aroma, as fi fost de cirese.
Daca eram o culoare, as fi fost turcoaz sau mov. Sau ambele.
Daca eram un material, as fi fost satin.

Daca eram un cuvant, as fi fost magie. De ce? De ce nu? 
Daca eram o parte a corpului, as fi fost varfurile degetelor.
Daca eram o expresie a fetei, as fi fost zambet.
Daca eram o materie de scoala, as fi fost literatura.

Daca eram un personaj de desene animate, as fi fost Belle.
Daca eram o forma, as fi fost un triunghi.
Daca eram un numar, as fi fost 64.
Daca eram o masina, as fi fost o broscuta Volkswagen albastra si veche.
Daca eram o haina, as fi fost o esarfa.

Leapsa calatoreste spre toti cei, care nu au facut-o inca. Simt ca-mi revine buna dispozitie. Si, oh, sufletul de la ploaie.

Diminețile pustii

Tin sa va multumesc din suflet pentru lepsele care mi-au fost transmise cat nu eram activa in blogosfera.

( da, Ting, despre tine vorbeam! )

Revenind, nu vreau sa fiu nepoliticoasa. Incep cu prima care mentiona numele meu.

Leapsa sa fie!

1. Ia cartea cea mai apropiata de tine, deschide-o la pag. 18 si gaseste randul 4:
“ Toți ăștia aveau minți din secolul al paisprezecelea.” (Semne bune, N. Gaiman)                                                                                                                                                                                                                                                   2. Intinde-ti bratul stang pe spate cat de mult poti. Ce atingi?
Locul unde mainele noastre se intersectau in iubiri nocturne.
3. Care a fost ultima emisiune pe care ai vazut-o la tv?
Sincer? Nu tin minte. Dar trebuie sa fi fost o saptamana in urma.
4. Fara sa te uiti la ceas, spune ce ora este.
Este ora cand noi sperante se nasc.
5. Acum uita-te la ceas. Ce ora e?
E ora in care multora li s-a stins speranta.
6. Cand ai facut ultimul pas afara? Ce faceai?
Ieri, alaturi de doua suflete alaturate, prin cartiere necunoscute.
7. Inainte sa incepi chestionarul acesta, ce-ai facut?                                                                                                                        Un pas spre realitate. Doi spre bucatarie.                                                                                                                                                           8. Ce porti acum?                                                                                                                                                                                                     Un zambet stins si amintirea unei nopti de martie.
9. Ai visat noaptea trecuta?
Da, o bezna si pe mine intre strigatele ei.
10. Cand ai ras ultima data?
Impreuna cu Oana. Mi-a fost dor de rasul provocat de ea.
11. Ce chestii se afla pe peretii camerei in care te afli?
Un strat de vopsea ingalbenit si cateva scrijeleturi colorate - fragmente de ilustrare a Universului.
12. Care e ultimul film pe care l-ai vazut?
Blood and Chocolate. Minunat.
13. Daca ai deveni multi-milionar peste noapte, ce-ai face cu banii?
Mi-as lecui sufletul. Dupa? I-as imparti celor care au nevoie de ei.
14. La ce te gandesti acum?                                                                                                                                                                               La infinit? Nu. La plimbarile nocturne, sub luna, alaturi de el.
15. Daca ti-ai putea pune o dorinta, si ai stii ca s-ar indeplini, care ar fi aceea?                                                                                                                                                                                                                                Sa pot deveni autoarea unor romane de succes. Punct.
16. Imagineaza-ti ca primul tau copil va fi o fata. Cum ai vrea sa o cheme?                                                                    Anghelina (mama ar fi mandra) sau Clara. Sau Eva. Sau Amalia. Dumnezeule. Sa o numeasca tatal!
17. Imagineaza-ti ca primul tau copil va fi un baiat. Cum ai vrea sa-l cheme?
Nu m-am gandit niciodata la asta. Jasper, probabil. (nu-mi mai trece mania )
18. Gata. Asta a fost tot. Mai vrei?
Mai ai sa-mi oferi ceva?

Pentru ca ma mananca degetelele, leapsa merge in continuare la Suzie, Roxy si Anto (ca tot a revenit si ea). Have fun!

Aici, eu și tu

Nu pot auzi,
caci sunt o nimeni din nicaieri, oprita la coltul nimicului cu o cafea indulcita de nimicire in mainele stoarse de pasiune ;
Nu pot vorbi,
cand sunt o pala de ardoare rastignita asupra crestetu-ti carliontat, inhalindu-ti lacoma fiinta ;
Nu-mi pot lasa
sufletul sa plece impreuna cu tine, pe o raza de soare, spre o gara a vesniciei, pe un peron al fericirii ;
Nu pot crede
juraminte multe si desarte ce le cerni sub acoperisul mansardei tale, cand pamantul si marea se unesc intr-un abis al bocetului ;
Nu pot simti                                                                                                                                                                                                               magie curgandu-mi in lacrimi-  gloante-nmarmurite peste chipu-mi obosit ;
Nu pot zbura,
desi mi-ai dat tu aripi ;
Nu pot fi
aschia ta de incantare intr-un desert de melancolie.

Pentru ca sunt eu. Pentru ca sunt aici.