Nu veni la mine atunci cînd nimfele din morminte de lemn îţi cîntă despre plecare.
Contemplează-le coama din vise, aşează-te.
Bea din sudoarea unui danţ ce se zbate – simţi?
Ridică-ţi tigareta linsă de lupi de sub picioarele lor de mătase albă; azi timpul se va răzvrăti cît tu aştepţi şi te va iubi bolnav, mut; Lucifer e aici si pretutindeni, tu-l auzi , iar el te binecuvîntează. Vei greşi murdar, dar eşti prin complexul de expresie un păcat – unul al cerului, şi eşti înglodat in promisiunea fecioarei ce a cules vînt pentru a auzi urletele femeilor care s-au încolacit in jurul tău; inele solare din lumea rotundă, în care eşti ombilicul vînat de cuvinte. Te păzeşte gîndul celor amorţiţi cît te gîndeşti la ei, dar sparge-ţi cimentul dinspre suflet – mintea e pentru lacrimile calde pe care le asculţi, dar nu le-ai cunoscut. Devenita-i în luna ielelor de marmură vidul viu al schimbării, iar nimfele  îngînaţi-ar în sîn azi: nu eşti decît un om.

P.S.: Salvează-mă din delir.

Mă ciobesc.

Advertisement