Revenit-am în neînțeles, cît trup se zbate spre salvare –

Credință adineaori risipită… Bestie, dar acum viu,

Izgonitor, subit, s-o frîng în zbateri animale

Esența ridicată a mă avînta – mort fără sicriu,

Convinsă-n val, sclipiri și ager, dar asuprită-n zori

De-un veac de luptă oarbă și o zi-n pustiu…

Lume, părăsită-te-a, cuprinde-mă sonor;

 

Zid după zid de bucve și religii asumate…

Aproape plin de freamăt, mi-e teamă să n-adorm

Clădind drumul din mine, trup se zbate-n libertate

Azi, după un veac de luptă-nsinuată, ce e un om?

Înălțat în omenire? Poate asuprirea-n zori

Mă va fi părăsit deja, suferind de somn,

Lăsîndu-mi în urmă, crăpături în plumb, foame de amor…

 

Timp să mai zboare, și voi începe a mă-ntreba

Dacă clipa vine să smulgă ce mi-am dorit a se-ntîmpla;

Cît pot să joc fără să-n furii soarta,

Unde mergem noi, bărcuțe fără cîrmă?

Luptînd un veac prin vid și asupriți în zori

Pentru a-întîlni vieți alter-adolescentine-

Clădiri josnice ale unui veșnic dor…

 

Visător bolnav de insomnie… Trup se zbate în amin;

O! zeu ceresc, rugu-te, coboară mai aproape!

După un veac de luptă-nsinuată, să vrei să mă domini

E-o altă binecuvîntare, fără de sori și fără de șoapte…

Cît merit eu, un biet bolnav asuprit de zori,

Ce-așteaptă viață și ea vine să îi fie moarte!

Revenit-am în neînțeles, azi, mor…

Advertisement